100% aventura

Eu sunt Andrei Tupiță, fondatorul comunității Moto Moto. Începând cu toamna anului 2022 s-a alaturat proiectului și prietenul meu Mihai Nistor.

Motivul principal

Pentru noi, motocicleta nu este un mijloc de transport cu care te deplasezi spre următoarea destinație. EA este acel instrument care ne face să zâmbim din momentul în care o vedem dimineața în garaj până când ajungem oriunde ne-am propus. Orice călătorie pe motocicletă, fie că durează 30 de minute sau 7 zile, pentru noi este o sărbătoare. Dacă și pentru tine e la fel înseamnă că ai nimerit în locul potrivit.

Exploreaza noi teritorii

Fie că te vei alătura uneia dintre turele noastre sau vei dori să explorezi de unul singur noi te vom ajuta și ne vom asigura că vei avea parte de cea mai reușită experiență.

De ce Moto-Moto?

Eu pot să spun că sunt pasionat de motociclete, dar despre Mihai putem spune cu siguranță că e obsedat de tot ceea ce înseamnă lumea moto. El planifică în detaliu majoritatea traseelor și cunoaște cele mai frumoase drumuri pe care vom merge împreună. Avem experiență în organizarea turelor moto în România acumulată în ultimii cinci ani în special cu grupuri de motocicliști din Germania, Austria dar și din alte țări. Am condus cu succes pe cele mai frumoase drumuri din Carpați peste 120 de motocicliști care la final au fost extrem de încântați.
Începând cu 2023 vom pune la dispoziția voastră patru motociclete BMW R 1250 GS, cea mai buna opțiune din toate punctele de vedere pentru astfel de ture. Folosim o dronă si sisteme Go Pro pentru a creea cele mai frumoase amintiri. Ținem foarte mult la siguranța în trafic și la nevoie punem la dispoziția voastra si veste cu sistem airbag de ultimă generație.

Echipa noastra

În concluzie, suntem foarte buni organizatori, mai ales eu:) avem cele mai bune și mai potrivite echipamente si suntem total îndrăgostiți de lumea moto - mai ales Mihai:).

Te așteptăm alături de noi în comunitatea moto-moto.

O să-ți placă. Garantat! 🙂

Centrul Moto-Moto

Cluj-Napoca, Str. Traian Vuia 141, Romania
Andrei: 0040 728 159 201
Mihai: 0040 731 202 787
contact@moto-moto.ro